Un asistent medical ar fi sedat intenționat trei paciente, la Spitalul Militar Central

Un asistent medical de la Spitalul Militar Central ar fi sedat intenționat trei paciente, administrându-le o doză mare de diazepam. Una dintre ele a ajuns în stop cardio-respirator.

Un asistent medical, angajat civil al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila (SUMC) din București, a administrat sâmbătă, 6 mai 2023, calmante ”într-o cantitate mare” unor paciente internate la Secția 1 medicală.

Medicii ATI care au salvat-o pe femeia aflată în stare gravă au avut suspiciunea unui viol.

Spitalul Militar Central a reclamat imediat cazul, care a ajuns la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

”Da, facem cercetări in rem, pentru tentativă de omor calificat”, a confirmat miercuri purtătorul de cuvânt al Parchetului Militar, pentru Libertatea, conform antena3.ro.

Una dintre pacientele cărora asistentul medical le-a administrat calmante a intrat în stop cardio-respirator.

”Asistentul este tânăr, are puțin peste 20 de ani”, a declarat un medic al spitalului.

Când mai multe cadre medicale au sesizat ce se întâmplă, acestea au sesizat conducerea spitalului, care, la rândul ei, a chemat Procuratura.

Diazepam este un medicament care este utilizat pentru a calma musculatura și creierul. Este folosit în special pentru a trata anxietatea, insomniile și spasmele musculare.

Efectul diazepamului începe să se simtă de obicei într-un interval de 15-30 de minute după ce este administrat. Acest efect poate dura între 2 și 6 ore, în funcție de doza administrată și de sensibilitatea individuală, iar substanța activă rămâne în organism între 46 și 100 de ore.

Până în acest moment nu avem informații despre cantitatea exactă administrată de asistent pacientelor în cauză.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului a confirmat că a fost sesizat de către spitalul militar.

”S-a deschis un dosar penal. Am început de sâmbătă cercetările in rem pentru fapta de tentativă de omor calificat”, a spus acesta.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati