Un avion al companiei aeriene Lufthansa, care efectua un zbor pe ruta New Delhi (India) – Frankfurt (Germania), a aterizat miercuri dimineaţa pe Aeroportul Henri Coandă după ce un pasager a suferit un atac de cord
Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), echipajul medical al aeroportului a stabilizat pasagerul în vârstă de 36 de ani care ulterior a fost transportat la spital, notează stirileprotv.ro.
„Miercuri, 19 octombrie, Serviciul de Asistenţă Medicală al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti a reuşit din nou să intervină cu succes şi să salveze viaţa unui pasager în vârstă de 36 de ani. Pasagerul se afla la bordul aeronavei companiei aeriene Lufthansa, care efectua un zbor pe ruta New Delhi (India) – Frankfurt (Germania). Aeronava a aterizat pe AIHCB la ora 07:13. După aterizare, la bordul aeronavei a urcat un echipaj medical al aeroportului, reuşind să stabilizeze pasagerul, care suferise un atac de cord. Conform procedurilor specifice, la aeronavă a fost chemat şi un echipaj SMURD; acesta a preluat pacientul şi l-a transportat la spital”, se arată în comunicatul CNAB.
Avionul urmează să îşi continue zborul către Frankfurt. Traficul aerian pe aeroport s-a desfăşurat în condiţii normale.
„Faptul că, în situaţii de urgenţe medicale, piloţii aeronavelor care survolează regiunea sud-est europeană aleg să aterizeze la Otopeni vine să dovedească încă o dată profesionalismul şi dedicarea echipei medicale şi personalului de sol al aeroportului CN Aeroporturi Bucureşti”, subliniază sursa citată.