Un avion Wizz Air plecat de la Bucureşti spre Iordania a aterizat în Cipru

Avionul Wizz Air care plecase sâmbătă seara din București spre Aqaba (în Iordania) a fost nevoit să aterizeze în Cipru.

Boarding Pass transmite că avionul a aşteptat vreo jumătate de oră deasupra Mării Mediterane, între Cipru și Israel, iar apoi piloții s-au întors şi au aterizat la Larnaca.

 

Flightradar24 arată cum avionul companiei Wizz Air a decolat din București la 19:59 și a aterizat în Larnaca, la ora locală 22:51.

Tot aseară și zborul Turkish Airlines de la Istanbul la Amman a fost nevoit să se întoarcă spre Turcia și a aterizat în Antalya. De asemenea, un zbor Saudia de pe ruta Riyadh – Amman a aterizat cu o oră și 10 minute întârziere.

Toate astea pentru că nu era deschis spațiul aerian iordanian. Oficial nu se ştie motivul pentru care Iordania şi-a închis temporar spațiul aerian, dar surse ne-au transmis că s-a luat această decizie pentru manevre militare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati