Cât costă un kilogram de cartofi noi în piețele din București

Primii cartofi extratimpurii au plecat joi din comuna Călărași, județul Dolj, din solariile fermierilor, către piețele din București. Prețul este destul de piperat, aproape cât un kilogram de carne, 20 de lei la angro, iar în piață va ajunge să coste 25, chiar 30 de lei, relatează gandul.ro.

Gelu Firan este unul dintre fermierii din Călăraşi – Dolj care cultivă cartofi de când se ştie. De 10 ani pune cartofii în solarii, ca să poată ieşi cu ei pe piaţă mult mai devreme decât ceilalţi producători, pentru obţine şi un preţ bun.

”Azi este prima zi în care recoltăm și sperăm că prețul bun ne va aduce profit. Avem cam o tonă. Am recoltat mai devreme ca anul trecut cu două săptămâni, pentru că ne-a ajutat vremea bună”, spune producătorul Gelu Firan.

Alți fermieri spun că vor ieși cu cartofii noi pe piață peste trei săptămâni și atunci prețul va fi de 15 lei.

Localitatea este renumită pentru producătorii de cartofi. Comuna Călăraşi are o suprafaţă de 250 de hectare cu cartofi, timpurii şi extratimpurii, şi 10 hectare la solarii.

Comuna Călăraşi din Dolj produce peste 300 de tone de cartofi. Peste 150 de fermieri fac parte din cooperativa înființată în urmă cu doi ani, prin care cartofii româneşti vor ajunge în supermarketurile din România, dar şi la export, în Polonia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati