Un bărbat a furat benzină de 2.500 de lei direct de la pompă, în București

Câte infracţiuni încap într-un singur dosar? Un bărbat din Capitală s-a încăpăţânat să le înghesuie pe toate. Fără permis de conducere şi cu o maşină neîmatriculată, omul a furat benzină în valoare de 2.500 de lei.

O cameră de supraveghere a surprins modul de operare. Bărbatul opreşte la pompă şi alimentează, apoi se urcă la volan şi pleacă fără să mai treacă pe la casa de marcat. Anchetatorii susţin că a făcut asta de mai multe ori.

”Ieri, 6 noiembrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 5 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt (6 acte materiale), furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (3 acte materiale) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a transmis Poliţia Capitalei.Sursa citată a precizat că, la data de 2 noiembrie 2024, Secţia 5 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către reprezentanţi ai unei benzinării din Sectorul 1 că un bărbat a alimentat, după care ar fi plecat fără să achite contravaloarea.”Din cercetările efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 54 de ani. De asemenea, în urma extinderii investigaţiilor, a rezultat că bărbatul ar mai fi săvârşit şi alte fapte similare. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor este de peste 2.500 de lei”, au transmis autoritățile.

Miercuri, bărbatul a fost depistat şi dus la audieri.

”În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, au fost identificate două plăcuţe cu numere de înmatriculare şi o pompă”.

sursa: observatornews.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati