Sediul Serviciului de Probaţiune din Bucureşti a fost spart nu o dată, ci de 3 ori de un hoț care se recomandă Marian în mai multe bilețele în care cere sume de bani pentru bunurile furate. El a sustras câteva calculatoare în care erau stocate sute de dosare cu informaţii clasificate.
Hoţului de la Serviciul de Probaţiune nu i-a fost deloc dificil să ajungă în birouri. Clădirea din centrul oraşului se află în reabilitare, iar pe ea sunt montate schele acoperite cu prelate. Uşor de escaladat, greu de observat. Pentru că nu există pază în exteriorul clădirii, hoţul a reuşit să dea trei spargeri într-o singură săptămână. Iniţial, a spart birourile de la etajul al doilea iar, ulterior, a dat spargerea şi la etajul 5.
„S-au furat unităţi centrale cu tot cu datele şi documentele Serviciului de Probaţiune, multe dintre ele trebuie şi arhivate. Problema este dacă le recuperăm în ce măsură informaţiile de pe acele documente au ajuns în altă parte.”, spune Andreea Faur, consilier de probaţiune pentru observatornews.ro.
Datele sunt extrem de valoroase şi sensibile. Acolo erau dosarele infractorilor eliberaţi condiţionat, de la foşti politicieni până la judecători sau oameni de afaceri şi informaţii despre persoane condamnate pentru viol, omor sau minori trimişi la reeducare.
„Sunt în prezent consilieri de probaţiune care au şi 300-400 de dosare”, spune Gabriela Medeleanu, un alt consilier de probaţiune.
Spărgătorul a lăsat bileţele cu ce şi-ar dori în schimbul dosarelor
Până în acest moment nu există niciun suspect. Ştim doar că hoţul se recomandă Marian şi…lasă bilete. După primele două spargeri, angajatele i-au lăsat un mesaj în care îl întreabă ce doreşte. Într-un bileţel, Marian le-a răspuns răspuns foarte precis – 220 de milioane vechi.
Problema pazei pentru clădire a fost semnalată de mai mult timp. În 2019, un individ a intrat în Serviciul de Probaţiune şi a ameninţat că va detona o bombă. În ciuda legii care obligă ministerul Justiţiei să asigure supravegherea, după incident nu s-au luat măsuri. Mai mult, în perioada lucrărilor, de pază ar trebui să se ocupe constructorul. Şeful de şantier a evitat orice discuţie.
Într-un comunicat, Poliţia Capitalei anunţă că a început o anchetă. Momentan, nu pentru furt ci pentru lipsa pazei.