Un cetăţean sirian, de 34 de ani, a încercat să-şi dea foc cu o sticlă incendiară, luni, în faţa Ambasadei Israelului, pentru că nu ar fi fost primit în audienţă, potrivit unor surse judiciare.
La faţa locului au intervenit imediat de agenţii antitero, care l-au imobilizat pe bărbat, acesta fiind apoi condus la Secţia 14 de Poliţie, scrie Agerpres.
„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au fost sesizaţi, de către Serviciul Român de Informaţii, cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să se autoincendieze. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cetăţean străin”, informează Biroul de presă al DGPMB.
Anterior sosirii poliţiştilor, acesta a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.
De asemenea, lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii, care asigurau securitatea instituţiei, au procedat la stingerea incendiului, fiind provocate distrugeri la un afiş de pe uşă, fără a fi înregistrate alte pagube materiale ori de altă natură.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 14 Poliţie, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.