Un bărbat a lovit angajata unei săli de jocuri de noroc din Sectorul 3 pentru a-i fura banii

Un bărbat de 36 de ani a lovit vineri cu pumnul angajata unei săli de jocuri din Sectorul 3 al Capitalei și a încercat să-i fure banii. El a fost prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat la domiciliu, potrivit observatornews.ro.

Polițiștii din Capitală au reținut vineri un bărbat în vârstă de 36 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată. În timp ce se afla într-o sală de jocuri din Sectorul 3, acesta i-ar fi cerut unei angajate să îi schimbe o sumă de bani, iar în momentul în care aceasta a scos banii, a lovit-o cu pumnul, moment în care a încercat să îi smulgă banii din mână, dar nu a reușit.

În urma verificărilor făcute, bărbatul a fost depistat și dus la sediul secției. Față de bărbat s-a dispus măsura reținerii, ulterior fiind arestat la domiciliu. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati