Curtea de Apel Bucureşti a aplicat miercuri o amendă record unui bărbat care, iniţial, fusese condamnat la închisoare şi care urma să execute pedeapsa, întrucât avea o condamnare anterioară.
Un raport realizat de Inspecţia Judiciară cu privire la dosarele cu infracţiuni legate de consumul de substanţe psihoactive arată că amenda penală cea mai mare aplicată în ultimii ani de o instanţă din România pentru o astfel de infracţiune este de 100.000 de lei, notează News.ro, citată de antena3.ro.
Iniţial, şoferul trimis în judecată fusese condamnat la închisoare cu executare de Judecătoria Călăraşi, pentru o faptă datând din 23 iulie 2020.
Magistraţii din Călăraşi au constatat însă că bărbatul trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe fusese condamnat, la finalul anului 2017, la pedeapsa de un an închisoare pentru deţinere fără autorizaţie eliberată în condiţiile legii şi de efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
El fusese condmanat la un an de închisoare cu suspendare şi sub supraveghere.
O amendă cât 200 de zile
Judecătoria Călăraşi l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare, a contopit pedepsele, decizând ca şoferul să execute un an şi zece luni de detenţie.
Bărbatul a făcut apel, iar Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pedeapsa amenzii penale în cuantum de o sută de mii de lei, reprezentând un număr de două sute de zile-amendă cu un cuantum de 500 de lei ziua-amendă, iar decizia este definitivă.