Un bărbat, arestat preventiv după ce ar fi uitat un pistol într-o cabină de probă dintr-un centru comercial din Capitală

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru deţinere şi port fără drept a unei arme letale, după ce ar fi uitat într-o cabină de probă dintr-un centru comercial din Capitală o geantă în care se afla un pistol cu glonţ şi un încărcător cu opt cartuşe, scrie agenția de presă Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis, joi, Agerpres, marţi, în jurul orei 16,00, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizat prin sistemul 112 de către un angajat din cadrul unui complex comercial cu privire la faptul că într-o cabină de probă a fost găsită o geantă în care se afla un pistol.

„Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat că arma este una de tip letal, un pistol cu glonţ, iar în aceeaşi geantă se afla şi un încărcător cu opt cartuşe. Au fost declanşate investigaţiile în vederea identificării persoanei care a pierdut sau abandonat geanta în cauză. A fost identificat şi condus la audieri un bărbat de 36 de ani, acesta negând iniţial că pistolul îi aparţine”, precizează oamenii legii.

Sursa citată menţionează că bărbatul a fost reţinut, iar, ulterior, a fost arestat preventiv.

Poliţia Capitalei informează că cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati