Un bărbat care fura de la bătrâne singure a fost reţinut în Ilfov

Un bărbat din Ilfov a fost reţinut, marţi, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie calificată şi furt. Acesta este suspectat că în lunile iulie şi august, ar fi pătruns în locuinţele unor bătrâni şi i-a deposedat de banii aflaţi asupra lor sau în locuinţă, în unele cazuri prin violenţă.

„În data de 21 septembrie 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, pe raza judeţului Ilfov, la domiciliul unui bărbat bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie calificată şi furt”, transmite Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost depistat şi condus la audieri, în locuinţă fiind identificate şi ridicate probe şi mijloace de probă.

În urma probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că în lunile iulie şi august ale acestui an, bărbatul ar fi profitat de vârsta şi vulnerabilitatea persoanelor vătămate, trei femei, iar în două situaţii, prin violenţă, le-ar fi deposedat de banii aflaţi asupra lor sau în locuinţă.

Într-o altă situaţie, profitând de neatenţia victimei, i-ar fi sustras o sumă de bani.

Având în vedere profilul victimelor, precum şi descrierile oferite de acestea s-a conturat ipoteza că cel în cauză ar fi vizat persoane singure, eventual cu probleme locomotorii, care nu s-ar fi putut opune. Ulterior audierii şi administrării probatoriului, bărbatul a fost reţinut.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie calificată şi o infracţiune de furt.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati