Un bărbat de 34 de ani, reținut de polițiștii Capitalei după ce ar fi furat bijuterii de zeci de mii de euro

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut, luni, un bărbat în vârstă de 34 de ani, bănuit de săvârşirea unui furt din locuinţă, faptă comisă pe raza sectorului 1.

La data menţionată, poliţişti din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că în cursul zilei de vineri, 10 iulie, în intervalul 17.30-18.30, persoane necunoscute, profitând de faptul că poarta şi uşa de acces în imobil erau deschise şi neasigurate, au pătruns în interiorul locuinţei de unde au sustras mai multe bijuterii şi două ceasuri, prejudiciul fiind estimat la suma de 62.000 de euro.

Poliţiştii au identificat un bărbat de 34 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei. În cursul zilei de ieri, a fost pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele bănuitului, acesta fiind depistat pe raza judeţului Ilfov şi condus la audieri.

În urma probatoriului administrat, în sarcina bărbatului a fost reţinută săvârşirea faptei reclamate. De asemenea, extinzându-se cercetările, au fost recuperate cele două ceasuri pe care bărbatul le-ar fi sustras din locuinţă.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati