Sfârșit tragic pentru un bărbat de 60 de ani. A fost lovit de un autobuz care face curse regulate spre cartierul Cosmopolis, după ce a vrut să traverseze autostrada A3, în zona localității Pipera, din Ilfov, scrie stirileprotv.ro.
Medicii chemați de urgență au încercat în zadar să-l resusciteze.
Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să afle circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.
Circulația pe autostrada București – Ploiești a fost blocată mai bine de o jumătate de oră, pe sensul ce duce spre Capitală.