Un bărbat în vârstă de 30 de ani a amenințat, miercuri dimineață, că va sări de la etajul 5 al unui bloc de pe Calea Dorobanților, din București.
La fața locului au ajuns echipaje de la Poliție şi reprezentanţii ISU. Incidentul a avut loc la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare cu Calea Dorobanţi.
Traficul a fost dat peste cap câteva ore.
Bărbatul a stat dezbrăcat pe pervazul ferestrei apartamentului și spunea că se va arunca în gol. Negociatorii au folosit o autospecială cu scară pentru a se apropia de el şi a-l convinge să nu sară.
Potrivit TVR, nemulțumirile par a fi generate de probleme legate de serviciu.
Negociatorii i-au oferit o sticlă cu apă, iar bărbatul s-a calmat. El s-a retras de pe pervaz și colaborează cu echipa de intervenție.
După intervenția salvatorilor, bărbatul a fost convins să renunțe la tentativa de sinucidere și a fost preluat de un echipaj medical care i-a acordat îngrijirile necesare.