Un bărbat din Capitală i-a dat foc soţiei, furios că voia să îl părăsească. În incendiu a fost rănită și mama femeii

Scene dure la Bucureşti! Un bărbat care a aflat că soţia vrea să îl părăsească a semănat groază şi suferinţă în jurul lui. Partenera şi soacra lui au ajuns la spital cu arsuri pe aproape tot corpul. În cele din urmă, şi-a dat foc şi el, transmite observatornews.ro.

Este vorba despre trei victime. Un bărbat, soția şi soacra sa. Potrivit primelor informații pe care anchetatorii au reușit să le obțină de la fata locului, individul si soția sa au început să se certe din cauza faptului că aceasta ar fi vrut să divorțeze de el.

Bărbatul le-a incendiat pe cele două femei, apoi şi-a dat singur foc

Într-un moment de furie, bărbatul a început să o lovească pe aceasta, moment în care mama femeii a intervenit pentru a încerca să aplaneze totul. Doar că, în loc de salvator, şi mama femeii s-a transformat tot în victima. După ce le-a pus la pământ, bărbatul le-a incendiat pe cele două femei, apoi şi-a dat singur foc.

Cei trei au ajuns la trei spitale din Capitală. Bărbatul este în stare critică, intubat, cu 80% arsuri. Femeile sunt conștiente, dar şi ele au arsuri considerabile pe suprafața corpului. În continuare, la faţa locului sunt anchetatorii, iar cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei.

Comunicatul transmis de poliţiştii din Capitală

„La data de 14 februarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 24 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 16.45, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, trei persoane ar fi fost incendiate.

Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la adresă au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificate două femei și un bărbat, cărora echipaje ale ambulanței le acordau îngrijiri medicale.

Din primele cercetări, s-a stabilit că, în urma unor divergențe verbale, bărbatul în vărstă de 64 de ani ar fi aruncat atât asupra sa, cât și asupra fostei concubine o substanță inflamabilă, după care ar fi aprins o sursă de foc. Ulterior, mama femeii a suferit, de asemenea, arsuri la nivelul corpului, în timp ce a intervenit pentru a stinge incendiul.

Focul a fost stins și cu sprijinul unui vecin din zonă. Toate cele trei persoane au fost evaluate medical de către echipajele de prim-ajutor, ulterior fiind transportate la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Cercetările vor fi preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis DGPMB.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati