Un bărbat de 33 de ani este cercetat de poliţişti, după ce a sustras un autoturism Mercedes E Class dintr-o benzinărie de lângă Mega Mall Bucureşti, a lovit o bordură şi un copac, rănindu-se, după care a spart geamul de la un imobil, scrie news.ro. Vinovatul a fost prins de poliţişti şi dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Bărbatul a refuzat să fie testat, iar verificările au arătat că nu deţine permis de conducere.
”Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o staţie de alimentare carburant, din Sectorul 2, un alt bărbat i-ar fi sustras autoturismul şi ar fi plecat cu acesta. Poliţiştii Capitalei au demarat de îndată verificările, în vedere stabilirii situaţiei de fapt şi depistării persoanei bănuite de comiterea faptei”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.
Incidentul s-a produs într-o benzinărie de lângă Mega Mall Bucureşti, iar maşina sustrasă este un Mercedes E Class, arată sursa citată.
Potrivit poliţiştilor, bărbatul a fost depistat şi identificat de către poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie, la scurt timp după săvârşirea infracţiunii.
După verificări, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu are permis, iar după ce a furat maşina a lovit o bordură şi s-a oprit într-un copac. A coborât şi a spart geamul unui imobil, rănindu-se.
”Întrucât bărbatul avea un comportament agresiv şi necooperant, poliţiştii l-au încătuşat. Totodată, în urma accidentului rutier, dar şi în urma spargerii geamului imobilului, bărbatul a suferit mai multe răni. Astfel, acesta a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale. Menţionăm faptul că, întrucât acesta manifesta un comportament agresiv, refuzând să fie testat cu aparatele AlcoolTest, respectiv DrugTest, i-au fost recoltate monstre biologie în vederea stabilirii alcoolemiei şi a posibilei prezenţe în organism a substanţelor interzise”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Bărbatul a fost dus la audieri la sediul Secţiei 8 Poliţie.