Un copil cu două capete a fost adus pe lume prin operație de cezariană de medicii de la un spital bucureștean. Conducerea unității medicale în care a fost adus pe lume un făt malformat a demerat o anchetă internă.
„În urma apariției în mediul public a unor informații confidențiale cu privire la nașterea unui făt malformat, fapt ce a dus la interesul neavenit al mass-media, conducerea spitalului face următoarele precizări:
1. Familia implicată dorește discreție deplină asupra evenimentului. Prin urmare, nu vor exista comentarii cu privire la acesta.
2. Deoarece imaginile din sala de operație, destinate exclusiv specialiștilor, au fost difuzate în mediile sociale, încălcând grav obligația de păstrare a confidențialității, în spital se va derula o anchetă internă pentru a lămuri circumstanțele care au permis aceasta”, transmite conducerea unității medicale, potrivit gandul.ro.
Mama a avut nevoie de transfuzii de sânge în urma operației.
În ultimul deceniu doar două cazuri de copii cu acest fel de malformație au fost aduși pe lume, unul în Brazilia, în 2011 și unul în India în 2014. Șansele de supraviețuire sunt în general minime.
Potrivit surselor Gândul, bebelușul născut cu două capete ar fi murit la câteva ore de la naștere.