Un bucureștean a fost reținut de Poliție pentru că și-a răpit fosta soție și fiica

Un bărbat de 43 de ani din București a fost reținut sâmbătă de polițiștii capitalei, care îl acuză că a provocat un accident auto și le-a răpit din mașina tamponată pe fosta soție și fiica lor.

”În dimineaţa de 5 februarie, poliţişti din cadrul Secţiei 24, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu,  au fost anunţaţi de un bărbat că autoturismul său, parcat în apropiere, a fost lovit de o altă maşină, iar după accident şoferul acesteia a părăsit locul, însoţit de o femeie şi o tânără. Poliţiştii au efectuat verificări în zonă şi i-au depistat, pe cei trei” a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că femeia şi tânăra, o minoră, se aflau într-o vădită stare de temere şi erau desculţe.

”La momentul legitimării, bărbatul a devenit foarte agitat, iar când i s-a solicitat să prezinte ce are în buzunare, a predat un briceag”, a mai transmis Poliţia.

În timp ce poliţiştii se aflau în teren cu cele trei persoane, tot Secţia 24 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că a fost martor la un accident, iar din maşina lovită, şoferul care a provocat evenimentul rutier, a luat cu forţa o femeie, pe care a urcat-o în maşina sa.

”S-a confirmat faptul că este vorba despre cele trei persoane care erau deja însoţite de poliţişti spre sediul subunităţii. Având în vedere faptul că bărbatul de 43 de ani avea o atitudine agresivă, a fost necesară imobilizarea sa. A fost identificată şi femeia, fosta concubină a acestuia, precum şi minora, fiica celor doi”, a mai precizat Poliţia Capitalei.

Bărbatul ar fi afirmat că doreşte să îl omoare pe actualul partener al fostei concubine

În timp ce persoanele se aflau la audieri, poliţiştii Secţiei 24 au fost anunţaţi, ca la nivelul unui inspectorat judeţean de poliţie  xistă o informaţie conform căreia, bărbatul ce se afla deja în custodie, ar fi afirmat că doreşte să îl omoare pe actualul partener al fostei concubine.

”Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în dimineaţa de 5 februarie, femeia de 35 de ani, împreună cu actualul concubin şi fiica sa, în timp ce se aflau in trafic, au observat ca sunt urmăriţi de fostul concubin al femeii, iar şoferul, în încercarea de a scăpa, a virat brusc, dar a lovit un stâlp. În acel moment, fostul concubin, sub ameninţare, cu un cuţit, le-a tras pe cele două din maşină, le-ar fi introdus cu forţa în autoturismul său şi a plecat în viteză. Pe traseul urmat, bărbatul ar fi  lovit cinci maşini parcate, după care şi-ar fi abandonat autoturismul care nu mai funcţiona, în scurt timp fiind depistat de poliţişti”, au explicat poliţiştii.

S-a stabilit, de asemenea, că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0, 53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la INML în vederea recoltării de probe biologice.

De asemenea, minora, care acuza dureri la nivelul braţului şi feţei, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

”În timp ce persoanele implicate se aflau în sediul secţiei de poliţie, bunica maternă, prin apel 112 a anunţat că fiica şi nepoata sa au fost luate cu forţa de fostul concubin.  A fost emis şi ordin de protecţie provizoriu”, a mai explicat Poliţia.

Împotriva bărbatului, atât bunica maternă, cât şi actualul concubin au formulat plângere penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.

Bărbatul a fost reţinut şi prezentat magistraţilor, care au dispus arestarea sa preventivă.  

Cu privire la infracţiunile privitoare la regimul rutier, cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Cercetările sunt continuate de Secţia 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, violenţă în familie, lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati