Un bărbat de 32 de ani din București a fost reținut după ce ar fi încercat să omoare un alt bărbat de 36 de ani, cu un cuțit. ”Decesul nu s-a produs din hazard și datorită manevrelor defensive ale victimei”, susțin procurorii.
Victima a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență București pentru îngrijiri medicale, ”având plăgi penetrante și transfixiante în zona tâmplei stângi, a obrazului stâng, a brațului și urmărului stâng, starea sa fiind în prezent una stabilă.
Inculpatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurori”, se arată într-un comunicat de vineri, scrie G4Media.
- ”Inculpatul a aplicat multiple lovituri de intensitate ridicată, folosind un cuțit, vizând o zonă vitală a corpului victimei, acceptând că prin acțiunile sale poate provocat decesul, care nu s-a produs din hazard și datorită manevrelor defensive ale victimei”, mai arată procurorii.
Comunicatul Tribunalului București
La data de 02.03.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 01.03.2023, în jurul orei 22:05, în urma unei discuții telefonice cu victima, inculpatul, un bărbat în vârstă de 32 de ani, s-a deplasat cu un autoturism închiriat în apropierea blocului victimei, situat în zona Lujerului din sectorul 6 București, iar când victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani, s-a urcat pe locul pasagerului din dreapta față al vehiculului condus de inculpat, cel din urmă, aflat la volan, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în partea superioară a corpului, provocându-i multiple plăgi penetrante în zona capului și a brațului stâng, cu care victima s-a apărat. După ce victima a fugit din vehicul, inculpatul a pornit în urmărirea acesteia înarmat cu același cuțit, iar în cele din urmă a abandonat urmărirea și a revenit la autoturism, părăsind zona, fiind depistat ulterior în apropierea locuinței sale.
Inculpatul a aplicat multiple lovituri de intensitate ridicată, folosind un cuțit, vizând o zonă vitală a corpului victimei, acceptând că prin acțiunile sale poate provocat decesul, care nu s-a produs din hazard și datorită manevrelor defensive ale victimei.
Victima a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență București pentru îngrijiri medicale, având plăgi penetrante și transfixiante în zona tâmplei stângi, a obrazului stâng, a brațului și urmărului stâng, starea sa fiind în prezent una stabilă. Inculpatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurori.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.