Un bucureștean care a primit accidental 2 milioane de lei și-a luat două BMW-uri. Bărbatul a fost condamnat la închisoare

Patronul unei firme din București a fost condamnat definitiv la doi ani și o lună de închisoare cu executare după ce și-a cumpărat două autoturisme de lux din bani care nu-i aparțineau. 

Totul a început în 2015, când între o firmă de construcţii din Timişoara şi firma administrată de Marian Răducu a fost încheiat un contract  de subantrepriză, având ca obiect executarea de lucrări de alimentare cu apă şi reţele de canalizare în localităţile Albota şi Mosoaia, preţul total al contractului fiind de 181.645 lei potrivit jurnaliștilor de la Adevărul.

Două milioane de lei, transferați greșit

Secretara firmei respective trebuia să transfere suma de 8.000 de lei în contul bucureșteanului, dar, dintr-o eroare, a trimis 2.016.985 lei. Imediat ce a realizat greșeala comisă, femeia l-a sunat pe bărbat și l-a rugat să trimită banii înapoi. El i-a spus că nu are cunoștință despre banii primiți, notează sursa citată.

„Înainte de terminarea programului de lucru, în data de 21.06.2016, martora a încercat din nou să ia legătura cu inculpatul, însă acesta avea telefonul închis. În cursul zilei de 22.06.2016, martora a încercat din nou să ia legătura cu inculpatul, însă telefonul acestuia era în continuare închis, trimiţând inculpatului şi mesaje, atât prin aplicaţia whatsapp, cât şi SMS, fără a prim vreun răspuns”, conform procurorilor.

Și-a cumpărat BMW-uri din Germania

Când s-a trezit cu banii în cont, Răducu nu a mai stat pe gânduri. I-a scos rapid, în mai multe tranșe și chiar a încheiat două contracte de împrumut cu Eugen Plopeanu.

Potrivit anchetatorilor, el și-a cumpărat şi două BMW-uri din Germania, un BMW 640 I Grand Coupe şi un BMW X5.

„În perioada 17.06.2016 – 01.07.2016 prin cele 93 de operaţiuni de retrageri numerar şi de plăţi efectuate din contul bancar deschis la Banca Transilvania şi aparţinând societăţii……, inculpatul şi-a însuşit suma de 1.562.574,03 lei, sumă care aparţinea societăţii…… (n.r. care a făcut transferul eronat), rămânând în cont suma de 446,364.62 lei”, conform documentelui de sesizare a instanței.

Judecătorii de la Curtea de Apel București l-au găsit vinovat pe administratorul firmei din București pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati