Un bucureştean condamnat pentru infracţiuni rutiere, găsit în Cluj unde era proxenet

Un bucureştean dat în urmărire pentru o condamnare penală cu executare a fost găsit în judeţul Cluj, unde se întreţinea din proxenetism, informează news.ro.

Bărbatul, domiciliat în Bucureşti, are 27 de ani şi era urmărit de poliţişti după ce fusese condamnat la un an de închisoare pentru infracţiuni rutiere.

Miercuri, în baza unor informaţii conform cărora individul se ascundea în judeţul Cluj, unde era proxenet, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca au făcut două percheziţii domiciliare, la imobilele deţinute de suspect. În unul dintre ele l-au găsit pe bărbat, care se întreţinea exploatând sexual o femeie.

El posta anunţuri prin care racola clienţi, o transporta pe femeie la locurile de întâlnire cu bărbaţii şi chiar folosea un program care îi distorsa vocea, pentru ca, în discuţiile cu cei interesaţi, să pară că este femeie.

  • „Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, în perioada ianuarie – octombrie 2023, acesta ar fi înlesnit, în mod repetat, practicarea prostituţiei de către o femeie, de 37 de ani. În fapt, bărbatul ar fi închiriat apartamente, pentru a le pune la dispoziţia femeii, în scopul practicării prostituţiei, ar fi distribuit pe diverse site-uri web anunţuri referitoare la oferirea de servicii sexuale ale acesteia şi ar fi intermediat legătura cu diverşi clienţi. În timpul interacţionării cu persoanele interesate, acesta ar fi utilizat o aplicaţie pentru distorsionarea vocii, fiind simulată vocea unei femei”, informează Poliţia judeţeană Cluj.

În cadrul anchetei poliţiştii au mai stabilit că pe care obişnuia să o bată pe femeie pentru o determina să continue să se prostitueze.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati