Un bucureștean plătește 30.700 de lei pentru un loc de parcare pe care l-a licitat

Cel mai scump loc de parcare din sectorul 3 plătit de un cetățean a costat 30.700 RON și se află pe strada Fizicienilor nr. 18. În ultimii doi ani, Primăria Sectorului 3 a încasat peste șase milioane de lei din faimoasele licitații pentru parcări de reședință. Deoarece există mai puține locuri de parcare decât solicitări, oamenii ajung să plătească chiar și câteva zeci de mii de lei pentru a se asigura că au unde să își parcheze mașina, potrivit Buletin de București.

Procedură:

În fiecare lună a anului, Primăria Sectorului 3 aduce la cunoștință locurile de parcare libere care pot fi atribuite. Deoarece cererea depășește oferta, adică există mai multe solicitări decât locuri de parcare disponibile, cetățenii din sectorul 3 trebuie să participe la o licitație publică cu strigare.

Doritorul care este dispus să plătească cel mai mult obține astfel locul de parcare pe viață. Plătește o singură dată suma propusă la licitație, iar apoi este nevoit să achite anual o taxă de câteva sute de lei, conform prețurilor stabilite de către Primăria Municipiului București, prin hotărâre de Consiliu General.

–  Zona A: 600 lei/an/vehicul;

–  Zona B: 500 de lei/ an/vehicul;

–  Zona C: 400 de lei/ an/vehicul;

–  Zona D: 300 de lei/ an/vehicul.

Cele mai scumpe locuri de parcare

Grija de a nu găsi loc de parcare i-a făcut pe cetățenii sectorului 3 să scoată din buzunare zeci de mii de lei. În anul 2021 au fost plătite cele mai mari sume la licitații: pe locul 1 se află o parcare de 30.700 de lei din cartierul Nicolae Grigorescu, urmată de o alta la 30.000 de lei în apropiere de Piața Râmnicu Sărat.

În același an, șapte persoane au fost dispuse să dea între 20.000 și 25.000 de lei pentru a-și asigura parcarea pe viață.

În 2022, până în momentul de față, sumele propuse la licitație au scăzut considerabil față de anul precedent. Dacă în 2021 în top 10 erau valori între 30.700 și 18.700 de lei, anul acesta cel mai scump loc de parcare de reședință nu depășește 16.000 de lei. El se află în Piața Alba Iulia.

Peste șase milioane de lei din licitații

În luna ianuarie 2022, Primăria condusă de Robert Negoiță a încasat aproape 1.9 milioane de lei din licitațiile pentru parcările de reședință. Este cea mai mare sumă lunară obținută din aceste licitații cu strigare publică din ultimii doi ani. În total, în bugetul local au intrat peste șase milioane de lei, bani ai cetățenilor sectorului 3 care au vrut să își asigure un loc de parcare.

Conform informațiilor oficiale primite de la PS3, în martie, aprilie și mai nu au fost organizate licitații. Numărul total de locuri de parcare atribuite în ultimii doi ani este 1446, dintre care 528 au fost atribuite în 2022, urmare a suspendării procedurilor de licitație publică pe perioada restricțiilor pandemice din anul 2021.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati