Un bucureștean s-a dat drept poliţist în Buzău şi s-a ales cu dosar penal

Un bărbat din București s-a dat drept poliţist în Buzău și s-a apucat să se intereseze de adresele unor localnici. 

Poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Smeeni, cercetează un bărbat 47 de ani, din Bucureşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, scrie realitateadebuzau.ro.

Din cercetări a reieşit că, bănuitul, angajat al unei societăţi de colectare şi recuperare debite, s-ar fi deplasat în localitatea Scutelnici şi, pretinzând a fi agent de poliţie, ar fi solicitat informaţii cu privire la adresa de domiciliu a unui localnic.

Imediat, poliţiştii au demarat cercetări pentru identificarea bănuitului, iar la scurt timp a fost depistat pe raza localităţii, fiind condus la sediul Poliţiei.

Poliţiştii continuă documentarea în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bănuitului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati