Lupte de stradă în camera de gardă. Un clan de interlopi a dat buzna cu săbii, topoare şi bâte în Spitalul Pantelimon din Bucureşti, unde i-au pus în pericol pe bolnavi şi medici. Au răscolit saloanele în căutarea lor, iar agenţii de pază, depăşiţi de situaţie, nu i-au putut opri. După ce au semănat panică şi au distrus aparatură medicală, barbarii au dispărut până să vină poliţia, potrivit observatornews.ro.
Ora 11.24. În faţa spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti încep luptele. În spatele ambulanţelor care au adus mai mulţi răniţi în bătaia începută pe stradă, 10 membri ai clanului războinic coboară, înarmaţi, dintr-o dubă şi aleargă spre camera de gardă. Depăşit de situaţie, singurul paznic care se vede la intrare rămâne blocat, cu telefonul la ureche. „Am zis: „Doamne, ce se întâmplă? Suntem în pădure, suntem în junglă”. E sub orice critică”, a povestit el.
Camerele de supraveghere au filmat asaltul de la Spitalul Pantelimon
Atacatorii agită bâte, răngi şi topoare. Dezlănţuie haosul – îşi caută rivalii aflaţi pe tărgi. Medici şi pacienţi fug speriaţi din calea lor. O femeie care încerca să îi oprească este lovită cu piciorul în faţă şi se prăbuşeşte.
„Au intrat în toate zonele din UPU, au căutat aceşti pacienţi. Una dintre victime era deja trimisă la investigaţii. Nu l-au găsit, că pe el îl căutau. Pe alta au surprins-o în zona triajului şi au agresat-o. Şi pe cea de-a treia prin interiorul UPU. A reuşit să se ferească au lovit cu săbiile şi cu ceva bâte, au distrus şi un calculator”, a declarat Fiorella Mitoiu, purtător de cuvânt Spitalul Sf. Pantelimon.
Bătăuşii aleargă pe holurile spitalului şi, fără să fie opriţi de agenţii de pază, ajung în saloane, printre bolnavi. Opt oameni se tem că vor ajunge victime colaterale. Un bărbat şi femeia care îl însoţea se lipesc de perete şi când prind momentul, fug din calea pericolului. O asistentă care aude scandalul dă să iasă din salon, dar se răzgândeşte când vede ce se întâmplă. Poliţiştii chemaţi de doctori în ajutor au ajuns prea târziu.
„Imediat după incident au părăsit unitatea spitalicească, iar în prezent, colegii mei desfăşoară activităţi pentru identificarea si depsitarea acestora”, a declarat Cătălina Toma, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.
Ascultat de la spital începuse cu o oră înainte, în comuna Pantelimon
Scandalul de la spital a fost continuare unei lupte violente de stradă, care începuse cu o oră înainte pe străzile din comuna Pantelimon. Martorii au filmat cum membrii unui clan atacă un şofer aflat într-o maşină. Distrug automobilul, pe care îl lovesc cu bâte şi răngi. Disperat, şoferul demarează şi trece cu maşina peste o femeie.
„Noi eram în curte şi au început să zboare sticlele. Sticle de bere, de şampanie… Unul în stânga, unul în dreapta, se băteau între ei”, a povestit un martor.
Patru dintre cei implicaţi în bătaie rămân internaţi – doi, în stare gravă. Poliţiştii sunt pe urmele agresorilor.