Un cocktail cultural memorabil, la final de noiembrie, pe scena ONB, cu operă şi balet din La Belle Epoque şi reflecţii filologice contemporane

Ultima săptămână a lunii noiembrie aduce pe scena operei bucureştene două titluri de operă şi balet (La boheme de Giacomo Puccini şi Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski), dar şi conferinţele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe cunoscutul scriitor Radu Paraschivescu).

Luni, 27 noiembrie, ora 18:30, conferinţele Operei Naţionale Bucureşti îl vor avea ca invitat pe scriitorul Radu Paraschivescu, care va susţine prelegerea Comoară sau povară? Gânduri despre limba română astăzi.

În luna noiembrie, Scena Gândirii vă adresează următoarea provocare: dacă felul în care folosim cuvintele arată cine suntem, atunci primul semn al patriotismului nu e oare chiar modul în care ne vorbim propria limbă? În aceste condiţii, astăzi merită, mai mult ca oricând, să ne uităm la modul în care vorbim limba română. Prelegerea domnului Radu Paraschivescu va fi urmată de un dialog cu moderatorul şi coordonatorul programului de conferinţe al operei, Daniel Nica, filosof şi lector universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Universitatea din Bucureşti). Atât prelegerea, cât şi dialogul vor fi însoţite de scurte momente muzicale, interpretate de soprana Andreea Bucur şi baritonul Vicenţiu Ţăranu, acompaniaţi la pian de Ioana Maxim.

Miercuri, 29 noiembrie, ora 18:30, vă aşteptăm la spectacolul de operă La boheme de Giacomo Puccini.

Într-o noapte vibrantă, în Ajunul Crăciunului, în cartierul Latin din Parisul regelui Ludovic-Filip de Orleans, povestea de dragoste dintre midineta Mimi şi poetul Rodolfo prinde viaţă, pe scena operei bucureştene, sub bagheta dirijorului Vlad Conta. Puteţi fi martorul intim al unei lumi demult apuse, dar plină de pasiune, intrigă, conflicte de tot felul şi emoţii explozive, sublimate în arii de operă memorabile. Montarea recreează atmosfera boemă a capitalei franceze, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, oferind publicului o experienţă captivantă şi autentică. La Boheme (1893-1895) de Giacomo Puccini a fost inspirată de romanul Scenes de la vie de boheme (1851) de Henri Murger. Acesta a fost tradus, în 1972, în limba română, sub titlul de Scene din viaţa de boem.

Joi, 30 noiembrie, ora 18:30, vă propunem o adevărată seară de gală, cu inegalabilul balet Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, sub bagheta dirijorală a lui Ciprian Teodoraşcu.

Spectacolul aduce la viaţă o veche legendă ruso-germană, în centrul căreia este plasată fermecătoarea povestea a Odettei, o prinţesă transformată în lebădă. La fiecare mişcare, în fiecare pas de dans, veţi simţi emoţia şi expresivitatea poveştii. De la dansurile pasionale la cele delicate ale lebedelor, fiecare moment al spectacolului vă va purta într-o călătorie de neuitat, de la melancolie la triumf.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati