Un copil a murit după ce ar fi căzut o poartă peste el, în Otopeni. Poliția a declanșat o anchetă

Un copil de șase ani, din Otopeni, a murit după ce o poartă a căzut peste el, în timp ce se juca singur în curte.

Tragedia s-a produs în momentul în care părinții și-au lăsat copilul, pentru câteva minute, nesupravegheat, în timp ce acesta se juca în curte.

Copilul de șase ani a fost adus la microstația Serviciului de Ambulanță București – Ilfov de mama sa, minorul fiind inconștient, în stop cardio-respirator.

Medicii au acționat imediat și au început manevrele de resuscitare, pe care le-au efectuat timp de o oră, însă fără succes.

Din păcate, din cauza rănilor grave, micuțul nu a mai avut nicio șansă de a fi salvat.

Polițiștii din Ilfov au deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească în ce circumstanțe s-a produs tragedia.

„La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 20:24 Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un cadru medical de la Microstatia de Ambulanță SABIF, din Otopeni, cu privire la faptul că a declarat decesul unui copil, adus de mama sa, aceasta precizând faptul că a căzut o poartă peste el.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Otopeni, pentru efectuarea activităților din competență precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov. În cauză, polițiștii de investigații criminale efectuează activități specifice, pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții Poliției, potrivit observatornews.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati