Un copil cu tumoare pe creier, care avea şi gripă, a murit la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

Un copil de doi ani cu „comorbidităţi”, care avea şi gripă de tip B, a murit sâmbătă la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, a confirmat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru, scrie digi24.ro.

„Este vorba despre un copil care a avut o tumoare pe creier, internat de aproximativ două săptămâni. El nu a fost internat pentru diagnosticul de gripă. Noi nu internăm gripe. El a fost cu alte cauze, avea şi o traheostomă montată.

A venit într-o stare destul de gravă, cu probleme respiratorii, respira pe tub şi a fost montat la aparate. A prezentat complicaţii. În final s-a făcut şi un test de gripă şi a ieşit pozitiv.

La început, la internare, a ieşit negativ, dar peste o zi sau două a ieşit pozitiv la gripă, la laborator. (…) A murit sâmbătă. Fusese operat pe creier. Avea comorbidităţi. (…) A fost şi testul de gripă B pozitiv, nu ştiu dacă aceasta a fost cauza principală”, a afirmat medicul. 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati