Un copil de 13 ani a murit în timp ce se plimba cu trotineta printr-un parc din București / Poliția a deschis o anchetă

Un copil de doar 13 ani a murit, seara trecută, în timp ce se plimba în Parcul Cosmos din București.

Minorul în vârstă de 13 ani se plimba cu trotineta prin parc, în momentul în care i s-a făcut rău și a căzut lângă o bancă, notează Antena3 CNN.

Agenții de pază au intervenit imediat și au solicitat prezența unei ambulanțe. Un echipaj medical a sosit imediat la fața locului. Medicii i-au efectuat manevre de resuscitare tânărului timp de 90 de minute, însă, din nefericire, au fost nevoiți să declare decesul.

”La data de 16 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă.”, transmite Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, asupra persoanei în cauză, un minor, în vârstă de 13 ani, ulterior constatând decesul acestuia.

”În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB”, completează sursa citată.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati