Un copil și mama lui au căzut, marți seară, de la un etaj al unui bloc din Sectorul 2, anunță Poliția Capitalei.
”La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că atât un minor, în vârstă de aproximativ 7 ani, cât și mama sa, ar fi căzut de la un etaj superior al blocului în care locuiau, din Sectorul 2.
La fața locului s-au deplasat atât polițiști din cadrul subunității menționate, cât și echipaje medicale, care, la acest moment, acordă primul ajutor celor două persoane”, se precizează într-o informare transmisă de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Conform aceleiași surse, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea identității celor două persoane și a circumstanțelor exacte în care s-a produs incidentul.