Un evadat a fost prins în timp ce fura dintr-o clădire de birouri din Sectorul 4

Un deținut care evadase în 2019 de la Penitenciarul din Arad a fost prins abia acum, după ce a dat o spargere în București. Bărbatul de 42 de ani a furat bani dintr-o clădire de birouri din sectorul 4 al Capitalei.

Potrivit Poliției Capitalei, în noaptea de duminică spre luni, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de reprezentanții unei firme cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns in interiorul unei clădiri de birouri din sectorul 4, de unde sustrag bunuri.

Polițiștii ajunși la fața locului au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani, care ar fi pătruns în clădire după ce a sărit gardul și a forțat o ușă de acces. Ulterior, acesta ar intrat în mai multe birouri de unde ar fi sustras o sumă de bani și două terminale mobile, scrie Digi24.

„În dimineața de 08.03.2021, in jurul orei 03. 30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 26 Poliție a fost sesizată prin apel 112 de către reprezentanții unei societăți comerciale cu privire la faptul că in urmă cu scurt timp, persoane necunoscute au pătruns in interiorul unei cladiri de birouri din București din sectorul 4, de unde sustrag bunuri”, se arată în comunicatul transmis.

Oamenii legii au stabilit că bărbatul figurează ca persoană urmărită, pe numele său fiind emis un mandat de arestare europeană, precum și un mandat de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de Judecătoria Sectorului 4.

„S-a stabilit faptul că bărbatul în cauză figurează ca persoană urmarită, pe numele său fiind emis un mandat de arestare europeană, precum și un mandat de executare a pedepsei inchisorii, ambele emise de catre Judecatoria Sectorului 4.

De asemenea, s-a stabilit că cel in cauză a evadat, la data de 12 iulie 2019 , în timp ce desfășura activități lucrative, acesta executând o pedeapsă privativă de libertate in Penitenciarul Arad in regim semideschis. De asemenea, autoritatile judiciare bulgare au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare pentru infracțiuni comise pe teritoriul acestei tari. Cercetările sunt continuate de Secția 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 4, cu cel în cauză în stare de reținere, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă”, au transmis polițiștii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati