Un film biografic despre Edith Piaf va fi realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale

Un film biografic despre vedeta muzicii franceze Edith Piaf va fi realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale (IA), au anunţat marţi Warner Music şi moştenitorii drepturilor de autor ale artistei, informează AFP.

Data de lansare a acestei pelicule, intitulată „Edith”, nu a fost stabilită deocamdată.

Proiectul se află în prezent „în stadiul final de dezvoltare” şi se bazează pe o serie de imagini realizate pentru uz intern, au precizat pentru AFP surse apropiate Warner Music France.

Anunţul despre acest „proiect tehnologic inovator şi revoluţionar, care utilizează inteligenţa artificială pentru a-i recrea vocea şi imaginea”, după cum se precizează într-un comunicat, intervine în contextul în care în 2023 se împlinesc 60 de ani de la moartea interpretei piesei „Non, je ne regrette rien”.

În „Edith”, tehnologia IA „antrenată pe sute de extrase vocale şi de imagini, unele datând de peste 80 de ani, va da viaţă vocii şi imaginii lui Piaf pentru a spori autenticitatea şi impactul emoţional al poveştii sale”, se precizează în comunicat.

„Înregistrările celor mai cunoscute cântece ale lui Edith Piaf vor fi, bineînţeles, folosite în versiunile lor originale”, se arată în document.

Filmul de 90 de minute, „a cărui acţiune se va desfăşura la Paris şi la New York între anii 1920 şi 1960”, va fi „narat de vocea lui Piaf şi va dezvălui aspecte ale vieţii sale necunoscute până acum”, potrivit comunicatului.

Surse: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati