Un film biografic despre Elon Musk va fi realizat de studioul A24, cu sediul în New York, şi regizat de Darren Aronofsky, cunoscut pentru pelicula ”Black Swan”, potrivit unei surse familiarizată cu subiectul, informează Reuters.
A24 a achiziţionat drepturile biografiei semnate de Walter Isaacson despre cel mai bogat om din lume, potrivit aceleiaşi surse, care a mai precizat că biografia dedicată lui Musk va fi produsă de compania de producţie a lui Aronofsky, Protozoa Pictures.
”Mă bucur că îl regizează Darren. E unul dintre cei mai buni”, a spus Musk vineri pe platforma X.
Studioul a mai colaborat cu acest regizor pentru pelicula ”The Whale”, cu Brendan Fraser în rolul principal, care a fost răsplătită cu Oscar pentru ”cel mai bun actor”, ”cel mai bun machiaj/cea mai bună coafură”.
Studioul A24 a obţinut 18 nominalizări la Oscar pentru şase din filmele sale anul acesta, fiind devansat doar de gigantul Walt Disney.
Cartea lui Isaacson despre cofondatorul Apple Steve Jobs a fost ecranizată într-un film eponim de studiourile Universal în 2015, cu actorul irlandez Michael Fassbender în rolul regretatului CEO.
Cartea despre Musk a fost lansată de editura Simon & Schuster în septembrie.
Negocierile au fost intense între mai multe mari studiouri şi cineaşti, a mai declarat sursa Reuters.
Musk este directorul companiei SpaceX, care construieşte rachete şi lansează sateliţi de comunicaţii, şi deţine constructorul de autovehicule Tesla, precum şi The Boring Company şi compania de implanturi cerebrale Neuralink.
Miliardarul a cumpărat platforma de social media X, fostă Twitter, anul trecut pentru 44 de miliarde de dolari la finalul unei saga care a durat şase luni.
Sursa: AGERPRES