Un fost poliţist din Ilfov a fost arestat pentru trafic de influență

Fost polițist din Ilfov arestat pentru trafic de influență. Acesta a fost prins în flagrant, imediat după ce a primit suma de 1.800 de lei de la o persoană.

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Direcția Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti și Județul Ilfov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au prins în flagrant,pe 29 septembrie, un fost polițist (pensionat în luna iulie 2021), imediat după ce acesta a primit suma de 1.800 de lei de la o persoană.

Tribunalul Ilfov a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a poliţistului pensionat, potrivit unui comunicat de presă.

Bărbatul în cauză a pretins de la o persoană, în anul 2019, suma de 1.000 de euro și a primit 500 de euro pentru a o ajuta să obțină un indice al alcoolemiei mai mic, într-un dosar penal în care era cercetată pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, promițându-i că va interveni pe lângă lucrători din cadrul Institutului Național de Medicină Legală “Mina Minovici.

„Având în vedere discuţiile purtate în anul 2019 şi faptul că i-a lăsat persoanei impresia că a ajutat-o, în luna septembrie 2021, inculpatul i-a pretins acesteia suma de 200 de euro pentru a interveni pe lângă lucrători din cadrul IPJ Ilfov – Serviciul Rutier cu scopul de a o ajuta să promoveze examenul de reducere a perioadei de suspendare a permisului de conducere”, arată un comunicat al DGA transmis, vineri.

Inculpatul a primit suma de 300 de lei pentru sine, în scopul menționat anterior cu prilejul discuției respective, iar la data de 29 septembrie 2021 a mai primit suma de 1.000 de lei, echivalentul sumei de 200 de euro.

De asemenea, acesta a mai pretins și suma de 150 de euro și a primit 800 de lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă angajați din cadrul D.G.A.S.P.C. Ilfov, unde persoana menționată efectua muncă în folosul comunității, pentru ca aceasta să nu se prezinte la muncă.

Faţă de inculpat s-a pus în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de trafic de influenţă şi s-a dispus măsura preventivă a reţinerii, iar la data de 30 septembrie 2021, Tribunalului Ilfov a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov de arestare preventivă pentru 30 de zile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati