Un fost şef de la Poliţia Rutieră din Capitală nu poate justifica peste 100.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că un fost poliţist din Capitală nu poate justifica peste 100.000 de euro prin veniturile obţinute, scrie digi24.ro.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 465.507 lei (echivalentul a 106.554 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Marius Maghiari, în perioada exercitării funcţiei publice cu statut special (poliţist).

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Marius Maghiari, scrie Agerpres.

Fost şef al Serviciului Accidente din Brigada Rutieră a Capitalei, Marius Maghiari a fost trimis în judecată în anul 2016 de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, alături de alţi poliţişti, într-un dosar în care este acuzat că a muşamalizat un accident rutier pe care l-a produs.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati