Un jandarm din București, arestat preventiv după ce și-a bătut iubita și a lovit alte două femei

Un jandarm din București a fost arestat preventiv pe o perioadă 30 de zile. Acesta este acuzat de procurorii Parchetului Militar că şi-a bătut partenera de viaţă şi a lovit alte două femei, transmite agenția de presă Agerpres.

În acelaşi dosar, este cercetat un alt jandarm, acuzat că l-a ajutat pe primul să distrugă maşina concubinei.

„În fapt, s-a reţinut că unul dintre inculpaţi a exercitat acte de violenţe faţă de o persoană de sex feminin cu care, la acel moment, avea relaţii similare căsătoriei, provocându-i acesteia multiple leziuni care au necesitat un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale, iar ulterior, în scop şicanatoriu, prin folosirea unei substanţe chimice şi ajutat de cel de-al doilea inculpat, a procedat la degradarea autoturismului persoanei vătămate şi a încălcat obligaţiile impuse prin ordinul de protecţie emis în favoarea persoanei vătămate”, spun procurorii.

Jandarmul mai este acuzat că a lovit şi ameninţat o altă femeie, în timp ce se aflau într-un local public.

De asemenea, el a agresat o a treia femeie, în condiţiile în care aceasta o însoţea pe fiica sa în vederea depunerii unei plângeri penale faţă de inculpat la organele de poliţie.

Inițial, primul jandarm a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore, iar, astăzi, Tribunalul Militar Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile.

Primul jandarm este acuzat de violenţă în familie, distrugere, încălcarea ordinului de protecţie, două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faţă de unul dintre jandarmi, iar cel de-al doilea de complicitate la infracţiunea de distrugere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati