Un loc de joacă nou din Parcul Tineretului a fost distrus

Un loc de joacă nou din Parcul Tineretului a fost distrus în noaptea de luni spre marți de persoane necunoscute care au dat foc echipamentelor din zona destinată copiilor. Locul de joacă fusese reparat complet și dat spre folosință micuților în 2023, anunță Primăria Capitalei.

„Din păcate, acest incident nu este singular, în trecut, toalete ecologice din parc au fost, de asemenea, incendiate.

Reprezentanții Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) au sesizat Poliția Locală și, după evaluarea pagubelor, vor face reparațiile necesare.

Pentru a preveni astfel de acte de vandalism ALPAB va propune introducerea de camere de supraveghere în toate parcurile administrate de Municipalitate”, spune Primăria București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati