Vecin contra vecin pentru un loc de parcare scump cât o mașină sau o vacanță exotică. La asta s-a ajuns în Sectorul 3 din Capitală unde un singur loc de parcare costă, după licitație, și 12.300 de lei. Bătălia este grea, la o licitație de zilele trecute, 4 șoferi au licitat pentru un singur loc, scrie digi24.ro.
București, zona Dristor, o parcare ca oricare alta. Diferența este că aici 4 locuri de parcare valorează, în total, după licitație, 35.300 de lei. Prețioasele locuri de parcare sunt 6, 11, 36 și 50, iar pentru a le obține locatarii au participat la o licitație care s-a ținut la primăria Sectorului 3.
-Saltul în licitație este de multiplu de 10, suma câștigătoare va deveni creanță certă, neplata la timp duce la executare silită.
După câteva explicații despre organizare începe licitația. Primul loc, numărul 6. Licitația se oprește la 3.900 de lei, iar proprietarul pleacă fericit. Este un chilipir pe lângă următoarele două locuri de parcare.
-12.000 o dată, 12.000 de două ori, 12.000 pentru numărul 11!
-12.300 o dată, 12.300 de două ori, numărul 20 pentru locul 36!
Licitația ultimului loc de parcare se încheie cu suma de 7.100 de lei. Cei care au participat și nu au câștigat spun că nu se așteptau ca prețul să fie atât de mare.
Mihai Căpraru- participant la licitație: Prețul de pronire a fost de 80 de lei. Și a ajuns la sumele acelea exorbitante. Eu nu mi-aș fi permis și nu văd rostul să muncesc o lună de zile pentru un loc de parcare, sau mai mult de o lună de zile. O doamnă, cea cu 12 mii de lei, spunea că vrea de 12 ani să pună mâna pe un loc de parcare și nu reușește, altcineva spune că parchează mașina la două stații de tramvai că nu găsește loc.
Oamenii din sector spun că sunt nemulțumiți de situație.
-Unii își permit și obțin locuri de parcare, alții nu își permit și nu e în regulă.
-Asta e marea nenorocire că nu îți oferă alternative pentru alt loc de parcare, condițiile sunt astea care sunt.
Cine nu obține un loc pentru mașină la prima licitație participă la următoarea unde poate opta și pentru o parcare la 100 de metri de bloc.