NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Un monument de peste 360 de ani din Ilfov, readus în atenția publicului. Povestea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Domnești

Centrul Județean Pentru Cultură Ilfov îi invită pe locuitori și turiști să descopere Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Domnești, un monument pre-brâncovenesc cu o istorie de peste trei secole, aflat în apropierea fostei Curți Domnești.

Lăcașul de cult a fost ridicat în jurul anului 1662 de boierul Pătru Ciorogârleanu, împreună cu soția sa, Ancuța. Construită în formă de navă, biserica păstrează caracteristicile arhitecturii religioase din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și reprezintă un important reper al identității istorice și spirituale a comunității din Domnești.

În imediata apropiere se află ruinele fostei Curți Domnești, asociate domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, care s-a refugiat aici în anul 1815, în timpul epidemiei cunoscute în istorie drept „Ciuma lui Caragea”.

”Istoria Domneștiului nu se regăsește într-un singur monument, ci într-un loc în care credința și istoria au dăinuit împreună timp de secole. Aici, la doar câțiva pași de vechea Curte Domnească, se află Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, unul dintre cele mai valoroase monumente pre-brâncovenești din județul Ilfov.”, au transmis reprezentanții Centrului Județean pentru Cultută Ilfov.

De-a lungul timpului, biserica a trecut prin mai multe lucrări de restaurare și conservare, păstrându-și valoarea arhitecturală și istorică. Astăzi, ea rămâne una dintre cele mai importante mărturii ale patrimoniului cultural și spiritual al județului Ilfov.

Reprezentanții Centrului Județean îi încurajează pe cei interesați de istoria și patrimoniul local să viziteze acest ansamblu, care oferă o perspectivă asupra trecutului Domneștiului și a evoluției județului Ilfov.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati