VIDEO/ Un nou corp de clădire la Școala „Maria Rosetti” din Sectorul 2, în curs de finalizare

Primăria Sectorului 2 anunță că lucrările la noul corp de clădire al Școlii „Maria Rosetti” sunt în grafic, finalizarea fiind estimată pentru această vară.

Potrivit primarului Rareș Hopincă, extinderea unității de învățământ va permite creșterea capacității cu 10 săli de clasă moderne, destinate unui număr de aproximativ 260 de elevi.

”Clădirea este pe două niveluri și va include, pe lângă sălile de clasă, cancelarie, cabinet stomatologic, birouri, grupuri sanitare moderne (inclusiv pentru persoane cu dizabilități), precum și toate instalațiile necesare unui învățământ la standarde actuale, de la sisteme de siguranță și ventilație, până la echipamente digitale și panouri fotovoltaice.”, transmite Rareș Hopincă.

Reprezentanții administrației locale precizează că lucrările au ajuns într-un stadiu avansat, fiind deja montate ferestrele, iar în prezent se desfășoară intervenții la interior.

”Sunt încrezător că la începutul noului an școlar copiii vor putea învăța aici, în condiții moderne, așa cum merită. Continuăm să investim în educație, pentru că viitorul Sectorului 2 începe în școli. În anul 2025, aproximativ o treime din bugetului Sectorului 2 a fost alocat educației.”, a completat sursa citată.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati