Locuitorii din cartierul Rahova se bucură, începând de vineri, de un mic „paradis” chiar lângă casă. Un nou parc de agrement a fost inaugurat de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Proiectul dezvoltat în Calea Rahovei nr. 295 include multiple facilităţi pentru petrecerea timpului în aer liber, respectiv teren de sport multifuncţional pentru fotbal şi baschet, la care se adaugă loc de joacă pentru copii, dotat cu suprafaţă antitraumă şi aparate de joacă moderne pentru siguranţa celor mici.
Totodată, a fost amenajată şi o zonă de fitness urban şi un loc de joacă special creat pentru animalele de companie.
„Continuăm astfel dezvoltarea de noi parcuri inteligente în Sectorul 5, dotate cu toate facilităţile necesare petrecerii de timp de calitate, în aer liber, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Vreau să văd pe chipul oamenilor bucurie! Vreau să redau zonei ceea ce merită!”, a declarat Cristian Victor Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, la inaugurarea parcului, prilej cu care copiii prezenţi au primit mingi cu un autograf din partea edilului.
Parcul de aproximativ 1.800 mp beneficiază de alei de promenadă, dotate cu mobilier urban nou – bănci de odihnă şi coşuri de gunoi pentru păstrarea curăţeniei.
„Aici avem marea, muntele, toată distracţia în parcul ăsta. Suntem foarte mulţumiţi!”, a apreciat unul dintre cetăţenii prezenţi la deschiderea parcului. Tot pentru a spori confortul locuitorilor cartierului, administraţia locală a dat în folosinţă 50 de noi locuri de parcare de reşedinţă în proximitatea noului parc, astfel că şoferii vor avea o grijă mai puţin când ajung acasă de la serviciu.
Proiectul dezvoltat de Primăria Sectorului 5, prin Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public şi Privat (DGADPP) îşi propune astfel creşterea calităţii vieţii şi a gradului de coeziune socială a locuitorilor zonei, fiind promovată, deopotrivă, grija pentru îmbunătăţirea gradului de protecţie a mediului înconjurător. „Vreau plămân verde peste tot. La gard vreau să plantaţi foarte mulţi copaci – tei, să miroasă frumos!”, a spus primarul.