Un nou spectacol în regia lui Bobi Pricop, la Teatrul Național București

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti anunţă premiera spectacolului Beginners, în zilele de 3 şi 4 martie, la Sala Atelier, în regia lui Bobi Pricop, pe un text de Tim Crouch, unul dintre cei mai neconvenţionali dramaturgi englezi contemporani.

Creator al unor spectacole de teatru care se folosesc de tehnologii multimedia şi care explorează graniţele artei dramatice, Bobi Pricop este la cea de-a treia întâlnire cu autorul britanic, după Un stejar montat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ şi Autorul, pus în scenă la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova.

Beginners – Un spectacol despre graniţa invizibilă dintre copilărie şi maturitate, despre copiii care am fost şi despre adulţii care vom deveni. Un spectacol plin de fantezie şi mister, de întorsături de situaţie şi multe surprize, cu actori adulţi şi actori copii, o punere în scenă care ne va pune simţurile la încercare, jucându-se în acelaşi timp şi cu minţile noastre.

„Fiecare text al lui Tim Crouch propune o experienţă nouă, surprinzătoare. Cred că e unul dintre cei mai interesanţi dramaturgi contemporani pentru că testează în permanenţă graniţele teatralităţii, ale relaţiei dintre public şi scenă, rolurile pe care le jucăm în lume şi modurile în care suntem percepuţi de ceilalţi. Mă interesează felul în care experimentează cu forme artistice noi, uneori riscante, pentru a vorbi despre nişte realităţi fundamentale, universale. În Beginners lucrul ăsta e poate mai limpede ca oricând. De-asta mi-am şi dorit atât de mult să montez acest spectacol, care cred că rezonează acut în fiecare dintre noi. Pentru că vorbeşte despre copilărie, despre poveştile pe care le învăţăm când suntem mici şi despre cele pe care ni le creăm despre noi mai târziu”. Bobi Pricop

Distribuţia este formată din actorii Raluca Aprodu, Ada Galeş, Alexandru Potocean, Istvan Teglas, Ciprian Nicula, precum şi copiii Chloe Basu/ Eva-Ilinca Crudu/ Maria Moustache, Maria Luana Colica/ Erica Mihaela Tanasov, Rareş Gheorghe/ Victor Vasilescu, Radu Anghelina/ Ştefan Popa.

Scenografia este semnată de Nikola Toromanov, care a mai lucrat alături de Bobi Pricop la spectacolele Teroare de Ferdinand von Schirach (Teatrul Naţional Târgu-Mureş) şi Radio de Eric Bogossian (Teatrul Naţional Craiova). Scenograful bulgar a mai colaborat cu TNB, obţinând Premiul Uniter 2012 pentru Vizita bătrânei doamne de Fr. Durrenmatt, regia Al. Morfov. Echipa de realizatori este completată de Eduard Gabia (muzica şi mişcarea scenică) şi Dan Basu (desen şi animaţii), aflaţi la o nouă colaborare cu Bobi Pricop.

Următoarele reprezentaţii sunt programate pentru zilele de 22 martie, 9 aprilie şi 3 mai, ora 19.30. Biletele s-au pus în vânzare la Casa de bilete TNB, precum şi online, pe www.mystage.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati