Începând din data de 27 ianuarie 2024, un nou spectacol semnat de Radu Afrim ajunge pe scena Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti: La câţiva oameni distanţă de tine, de Dan Coman, este o coproducţie TNB — Centrul Cultural „George Coșbuc” Bistrița.
„La câţiva oameni distanţă de tine” vorbeşte despre „apropierea dintre oameni, dar şi despre distanțele dintre noi care cresc și descresc odată cu fiecare alegere, cu fiecare vis, cu fiecare nouă întâlnire. Un spectacol despre relațiile sensibile dintre părinți și copii, aflate în permanentă schimbare”, punând totodată sub lupă una dintre cele mai dureroase realități ale zilelor noastre: migrația.
Ideea acestui spectacol a pornit în urmă cu doi ani, atunci când regizorul Radu Afrim a primit premiul pentru „cel mai bun spectacol” la Gala Premiilor UNITER, care s-a desfășurat în orașul său natal, Bistrița. Cu acea ocazie, regizorul a promis că va reveni cu o producție care ar urma să pună piatra de temelie pentru un teatru nou, realizat de autoritățile locale. Teatrul Național din București a sprijinit activ acest demers, devenind coproducător al unui spectacol care a avut deja premiera la Bistrița, în vara anului trecut, și care s-a bucurat de un succes considerabil în țară, cu prilejul câtorva reprezentații itinerante.
„La câţiva oameni distanţă de tine” este doar unul din cele cinci spectacole realizate de Radu Afrim pe parcursul anului 2023, toate având același numitor comun: sunt inspirate de oamenii locurilor (de unde regizorul şi-a găsit sursa de inspiraţie şi unde au și fost create), fiind sensibile radiografii contemporane realizate cu luciditate, umor, empatie și emoţie de regizorul bistrițean.
Începând din această lună, spectacolul va putea fi vizionat la Sala Studio a Teatrului Naţional, în compania unei distribuţii de excepţie: Marius Manole, Mirela Oprișor, Marius Bodochi, Natalia Călin, Ștefan Iancu și Flavia Giurgiu. Spectacolul este compus din două story-uri, despărțite printr-o pauză, despre teme antagonice până la un punct: adevăr și minciună, dragoste şi singurătate. Îmbrăcate în scenografia realizată de Sabina și Bianca Veșteman, interpretările actorilor beneficiază şi de coregrafia semnată de colega lor, Flavia Giurgiu.
Primele reprezentaţii la TNB vor avea loc pe 27 şi 28 ianuarie (premiera) şi 4 februarie 2024, de la ora 19.00.