Primăria Municipiului București, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), organizează sâmbătă, 11 mai, începând cu ora 10:00, un nou târg de adopții în Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău).
Puteți găsi cățelul potrivit dintre cei 20 de blănoși din adăposturile ASPA care vor fi prezenți la acest eveniment. Toți sunt deparazitați intern și extern, microcipați, iar dacă vârsta o permite, sterilizați.
Voluntarii ASPA și cei ai PROEDUS vor ajuta la buna desfășurare a târgului. Sponsorii campaniei de adopții vor oferi, și de această dată, o mulțime de surprize atât pentru adoptatori, cât și pentru cățeii care vor pleca spre noile lor familii:
– Pachete care conțin hrană uscată și umedă, jucărie și castron oferite de MAXI PET România;
– Recompense de la Pedigree Romania;
– O ședință gratuită de cosmetică pentru căței, oferită de Zen Pet Club;
– Medalioane inteligente cu cod QR de la Petradar Medalion Inteligent;
– Pachete oferite de Starbucks Romania care conțin: o pungă de cafea boabe, un pahar reutilizabil din plastic și un card Starbucks încărcat cu 20 de lei;
– O ședință de dresaj gratuită oferită de Școala de Educație, Psihologie și Dresaj Canin – Daniel Manea.
***
Nu uitați:
Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău) – intrarea de la Piața Charles de Gaulle.
Sâmbătă, 11.05.2024, 10:00 – 16:00