Un ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției Sectorului 3 – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a recunoscut că a luat mită două centrale termice, boiler și accesorii și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii anticorupție pentru o pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare, scrie Ziare.com.
DNA a anunțat vineri că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul București.
Potrivit actelor din dosar, în perioada 13-24 octombrie 2016, ofițerul ar fi pretins de la administratorul unei societăți comerciale, coinculpat în cauza, foloase care nu i se cuveneau, respectiv două centrale termice, boiler și accesorii, iar ulterior, în dată de 01 noiembrie 2016, ar fi primit prin intermediar, aceste bunuri în valoare totală de 34.895 lei.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina să, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu formă de executare a acesteia, respectiv:
– 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Primarul din 1 Decembrie, cercetat
Procurorii mai precizează că în aceeași cauza au dispus sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul administratorului societății comerciale, acuzat de două infracțiuni de dare de mită.
În continuare, în aceeași cauza, se desfășoară acte de urmărire penală față de primarul localității 1 Decembrie, județul Ilfov, cercetat sub control judiciar pentru infracțiunea de luare de mită.