Un pacient a venit cu mașina, miercuri, până în curtea Institutului „Marius Nasta”, iar din cauza situației medicale în care era a fost dus imediat la terapie intensivă, a declarat managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler.
Medicul spune că, pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei, s-a observat o diferență importantă între numărul mic de persoane internate pe secție și numărul mare de bolnavi de la secția de terapie intensivă care este plină.
„30% din cazuri necesită terapie intensivă la Institutul <Marius Nasta>”, explică Mahler, potrivit Digi24.
”A venit cu mașina și a fost dus direct la ATI”
Aceasta a vorbit despre un pacient care nici măcar nu a sesizat în ce situație gravă este, dovadă că a venit singur cu mașina la spital.
„Pacientul care a venit ieri ne-a uimit pe toți. Este vorba despre un pacient care a venit cu mașina până în curtea spitalului, după care a intrat în terapie intensivă.
Este surprinzător acest lucru. A venit cu o stare de hipoxemie importantă, un risc pentru el ca șofer la volan, este un risc și pentru ceilalți din trafic. O stare de boală pe care n-a perceput-o cât era de gravă. Pentru a-și corecta nivelul de oxigen, colegii au decis că cea mai bună metodă este ventilația non invazivă la terapie intensivă.
Oamenii nu sesizează cât de grav le sunt afectați plămânii și amână prezentarea la spital.
Acest lucru este îngrijorător. Față de alte afecțiuni, de câte ori am vorbit despre pacienți Covid, am vorbit de particularitatea insuficienței respiratorii”, a spus medicul.