Un pacient de la Spitalul Elias a obținut daune de 40.000 de euro după ce s-a infectat cu trei bacterii multirezistente în timpul internării

Unele dintre cele mai periculoase bacterii multirezistente din spitalele românești pot lăsa bugetele unităților medicale fără sume importante de bani. Doi pacienți infectați cu astfel de bacterii în ultimii ani solicită, în total, daune de 575.000 de euro de la Spitalele Elias și Bagdasar-Arseni din București.

Paul Costea a câștigat, deja, la Judecătoria Sectorului 1 București, un astfel de proces, care a ajuns acum în apel. El a relatat judecătorilor că, în data de 15 noiembrie 2015, în urma unui accident rutier, a fost transferat în comă la Spitalul Universitar de Urgență Elias, unde a fost intubat o lună și două săptămâni, timp în care i-au fost prelevate probe de sânge în fiecare zi, scrie G4Media.ro.
La trei zile de la internare, în corpul său a fost semnalată prezența stafilococului auriu, iar ulterior, a bacteriei Klebsiella pneumonie și a toxinei A/B Clostridium difficile.
Pacientul a declarat că ”au urmat luni de transferuri de la o unitate spitalicească la alta, deoarece tratamentele aplicate nu răspundeau, intervenind complicații care au pus în pericol viața (…) și au dus la o slăbire ireversibilă a organismului acestuia și a rezistenței sale fizice.”
El a luat antibiotice timp de 10 luni, avocații arătând că ”unele cauzându-i dureri foarte mari, iar altele stări halucinogene și dependență. Tasarea vertebrelor T11-T12, suferită în accidentul rutier, s-ar fi vindecat prin kinetoterapie timp de o lună dacă nu ar fost contactate infecțiile. Reclamantul a pierdut mult în greutate, respectiv 35 kg, ajungând la 48 kg, iar această greutate nu a fost recuperată. Slăbiciunea organismului nu permite reclamantului să muncească, iar angajatorii nu acceptă un program de lucru sub 8 ore.”

Drept urmare, Costea a cerut daune de 75.000 de euro Spitalului Elias, acuzat de nerespectarea reglementărilor interne menite să asigure igiena, în scopul evitării infecțiilor intraspitalicești.

Conform sentinței, spitalul nu a formulat apărare pe fondul cauzei, ci a cerut ca, în cazul în care acțiunea lui Costea va fi admisă, daunele să fie plătite de firma de asigurări cu care unitatea medicală avea contract pentru acoperirea unor astfel de situații.

Documentele din dosar, inclusiv rapoarte de expertiză, au confirmat acuzele lui Costea, iar judecătorul a decis că ”prejudiciul suferit de reclamant este cu evidență consecința unei infecții nosocomiale. (…) Având în vedere suferințele suportate de reclamant ca urmare a internărilor și intervențiilor chirurgicale numeroase la care a fost supus într-o perioadă destul de lungă, faptul că starea la care acesta a ajuns din cauza infecției constituie infirmitate fizică cu scăderea capacității de muncă și faptul că acesta nu poate nici măcar să-și schimbe cariera și pregătirea profesională, instanța apreciaza că suma de 40.000 euro este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral, profund suferit de reclamant.”

Magistratul a mai decis ca spitalul să își recupereze banii de la firma de asigurări. Ambii pârâți au depus apel.

Conform datelor centralizate de Institutul Național pentru Sănătate Publică, în anul 2018 Spitalul Elias a ocupat locul 5 pe țară în clasamentul unităților medicale cu cele mai mare număr de infecții raportate: 657.

Un alt dosar cu o astfel de speță se află, încă, pe rolul primei instanțe. Ileana Adriana Totolici solicită judecătorilor să oblige Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni la plata unor daune morale de 500.000 de euro și a unor daune materiale de 16.919 lei. Pacienta a arătat că s-a internat de mai multe ori în unitatea medicală după ce, în 2016, a fost victima unui accident rutier.

”(…) ulterior internării, au apărut semnele clare ale unei infecții cu stafilococ auriu rezistent la antibiotic, infecție care a avut o influență dramatică asupra întregii evoluții post-operatorii, fiind descrisă această evoluție. Reclamanta învederează că pârâtul a încălcat obligația de securitate ce îi revenea”, a menționat Totolici în acțiune. Și în acest caz, spitalul a cerut includerea în proces a firmei de asigurări cu care are contract. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 4.

De-a lungul timpului, au existat multiple indicii că spitalele din România nu raportează toate cazurile de infecții cu bacterii multirezistente, România fiind în grupa celor cu cele mai mici raportări în clasamentele la nivel european. Unul dintre motive: legislația românească prevedea, la un moment dat, sancționarea managerilor de spitale, dacă infecțiile raportate depășeau 2% (procent calculat la suta de pacienți externați).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati