Un plin la pompă în Bucureşti costă mai puţin decât unul făcut la Suceava sau Constanţa

Cum preţurile carburanţilor au explodat, şoferii se orientează. Caută staţiile de alimentare unde plinul să nu-i usture atât de mult la buzunar. Reporterii Observator au făcut un experiment şi au comparat preţurile combustibililor pe mai multe trasee intens circulate şi în mai multe oraşe din ţară. Culmea, un plin făcut în Bucureşti costă mai puţin decât unul făcut la Suceava sau Constanţa. 

Comparativ cu luna trecută, preţul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 6,9%. Preţurile însă diferă de la oraş la oraş.

Reporter: În Bucureşti, cel mai ieftin litru de benzină l-am găsit la preţul de 8 lei şi 46 de bani, la o staţie de alimentare de pe strada Jiului, din sectorul 1 al Capitalei.

Reporter: La Constanţa, în schimb, preţul este puţin mai mare. La staţia de pe Bulevardul Lăpuşneanu dăm 8,47 de lei pe litrul de benzină. 

Reporter: Iar la Suceava plătim şi mai mult. Aici benzina costă 8 lei şi 51 de bani, la o staţie de pe calea unirii. 

Preţuri diferite, în funcţie de oraş

Verificăm pe aceleaşi trasee şi preţurile la motorină.

Reporter: Aproape că nu e zi în care motorina să nu se scumpească. În Bucureşti, am găsit cel mai ieftin litru cu 9.04 lei, pe şoseaua Orhideelor din Sectorul 6. 

De la Bucureşti pe litoral, motorină cu un preţ mai bun găsim la staţia de alimentare de pe Şoseaua de Centură, la km 24 – 9,07 lei. Pe autostradă, în schimb, la km 139, litrul de motorină se vinde şi cu 11 lei.

Reporter: La malul mării, şoferii găsesc cea mai ieftină motorină pe Bulevardul Tomis. 9 lei şi 6 bani. 

Pe traseul Bucureşti-Suceava, benzinăria cu cea mai ieftină motorină este în Urziceni, Ialomiţa – 9.05 lei.

Reporter: În nordul ţării, culmea, este mai scumpă motorina decât în Capitală. Aici un litru de motorină, cel mai iefin, se vinde cu 9,07 lei. 

ŞoferE dublu faţă de cât era anul trecut. Nu ştiu..probabil că vreo 600 de lei, pe aici. 

Scump, dom le, scump. Dincolo era mai ieftin. 

Reporter: La cât o să ajungă litru de benzină, de motorină?

ŞoferN-aş vrea să ştiu de pe acum, că imi fac greutăţi mintale cu aşa ceva. 

Carburanţii ne vor face însă greutăţi tot mai mari la buget.

Adrian Mitroi, profesor de economie: Ai, în primul rând, un curs al petrolului, mult mai mare. 125. Şi dacă va merge spre 150, se va vedea încă 10% în motorină. 

Adică un litru de motorină va ajunge să coste 10 lei, iar unul de benzină peste 9 lei.

sursa: observatornews.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati