Un pod de 100 de milioane de lei care ar fluidiza traficul în București e 96% gata, dar nu poate fi folosit

Podul Nicolae Grigorescu, care ar putea fluidiza circulația în zona de sud a Capitalei, este gata, dar nu poate fi folosit. Construcția, care a costat aproape 100 de milioane de lei, a fost ridicată prea aproape de liniile de înaltă tensiune, scrie digi24.ro.

Cristian Popa, jurnalist Digi24: Lucrările au început în 2010 și ar fi trebuit finalizate în cel mult 2 ani. Suntem în 2019, la aproape 10 ani distanță iar constructorul spune că a realizat 96% din lucrare. Pentru cele 4 procente, nimeni nu ar putea să vină cu o dată concretă pentru că problemele sunt multe.

Dan Trifu, președinte Eco-Civica: Cu cât urcăm panta pasajului ne apropiem de firele de transport energie, cu 100.000 de volți. Dacă te uiți, dacă eu te ridic și ridici mâna ajungi la un metru de fire, mi-e și frică să ridic mâna! Când avem ceață, ploaie densă sau ninsoare  ați văzut fenomene întâmplate în Gara de Nord de la cei 27.000 de volți.

Când a sesizat problema, constructorul a înghețat lucrările până când cele două firme care asigură transportul electric vor ridica la o înălțime potrivită liniile.

Cristian Popa, jurnalist Digi24: Ca sa vă dați seama de când nu se mai lucrează la acest pod este suficient să ne uităm în spate. Copacii au început deja să crească.

Dan Trifu, președinte Eco-Civica: Pasajul nu a putut fi dat în exploatare, nu s-au respectat avizele date de societatea de transport energie. Noi le-am transmis o adresă și ne-au spus că nu s-au respectat avizele. Acum Primăria solicită supraînălțarea stâlpilor care susțin firele de transport energie.

Lucrările au înghițit până acum aproape 100 de milioane de lei. Nu este suficient. Pentru a putea circula pe pod trebuie plătită și factura înălțării stâlpilor.

Marius Coajă, consilier PMB: La sfârșitul anului trecut PMB a încheiat contractele de proiectare și execuție, am și plătit suma respectivă. Pentru ambele entități suma ajunge la 8 milioane de lei. A fost o licitație în 2007. Ca mai toate lucrările mari de infrastructură din București, era o dorință foarte mare a primarilor din acea vreme să dai drumul la cât mai multe lucrări, au fost luate autorizații fără avize și ai întâlnit pe traseu foarte multe rețele care au impus întârzieri mari.

Nimeni nu mai poate oferi garanții de finalizare după 10 ani de așteptare.

Dan Trifu, președinte Eco-Civica: De vină este Primăria Capitalei, proiectantul, cel care a realizat proiectul! Și executantul putea să vadă că nu are cum să asigure circulația pe acest pod pentru că panta îi spunea clar că se apropie foarte mult de liniile de transport energie și este pericol de electrocutare.

Paul Dorneanu, președinte Construim România: De ce am ajuns în situația asta? Din cauza incompetenței! Din cauza prostului managemant. Din cauza faptului că nu s-au efectuat exproprieri la timp. Am stat 4 ani de zile blocați din cauza exproprierilor.

Responsabilii spun că, totuși, undeva la jumătatea lui 2020 ar fi o șansă ca primele mașini să treacă pe pod.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati