Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucraina, relatează agenţia EFE, scrie G4Media.ro.
Acesta este primul deces oficial în astfel de circumstanţe de când în urma invaziei ruse în Ucraina a fost decretată legea marţială care le interzice bărbaţilor cu vârste între 18 şi 60 de ani apţi să servească în armată să părăsească teritoriul naţional.
„Conform informaţiilor preliminare, pe data de 15 mai, în jurul orei 19:00, soldaţi din detaşamentul de frontieră au descoperit un bărbat care se îndrepta către frontiera cu România”, a comunicat agenţiei publice de presă Ukrinform biroul de investigaţii. Bărbatul nu a răspuns ordinelor de a se opri, astfel că gărzile de frontieră au tras focuri de avertisment, dar victima a fost împuşcată în cap.
Investigaţia a relevat din ce armă a fost tras glonţul care a provocat decesul şi a fost astfel stabilit agentul care a folosit-o, transmite Agerpres.
De la începutul invaziei ruse circa 30 de bărbaţi ucraineni au murit în timp ce încercau să treacă râul Tisa către România, acestea fiind însă cazuri de înec, aminteşte agenţia EFE.