Un polițist din București a fost lovit cu mașina de un șofer băut și drogat

Urmărire ca în filme pe străzile din București! Un polițist a fost accidentat, după ce un șofer l-a luat pe capota mașinii când a încercat să scape de filtrul de poliție. Agentul a suferit mai multe răni în urma impactului și a fost transportat la spital.

Șoferul în cauză a văzut filtrul poliției pe strada Grigore Gafencu din București. Pentru a-l evita, a întors mașina, însă ar fi lovit un stâlp și s-a oprit, moment în care un polițist s-a pus în fața mașinii pentru a-l preveni să fugă.

Șoferul a accelerat și l-a luat pe polițist pe capota mașinii, iar, ulterior, acesta a căzut pe șosea. După o urmărire ca în filme pe străzile Capitalei, polițiștii au reușit să-l prindă pe șoferul fugar, pe strada Ceasornicului.

După ce l-au prins, polițiștii au constatat că șoferul consumase cocaină, dar și băuturi alcoolice. El a fost transportat la INML pentru a i se preleva probe biologice.

Polițistul lovit a ajuns la spital pentru mai multe investigații.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati